FOTO. Polițiștii din Vama Halmeu i-au stricat Paștele unui tânăr cetățean maghiar
Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat în PTF Halmeu țigări de contrabandă.
Concret, în data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 15.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, județul Satu Mare, s-a prezentat, pe sensul de intrare în țară, cetățeanul maghiar J.S., în vârstă de 22 de ani, care conducea un autoturism marca Audi, înmatriculat în Ungaria.
Existând suspiciuni că în autovehicul se află țigări de proveniență ucraineană, și acționând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport.
Astfel, a fost descoperită, ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în portierele din spate ale autoturismului, cantitatea de 298 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 1.340 lei.
Conducătorul auto a fost sancționat de către lucrătorii vamali cu amendă în valoare de 5.000 de lei, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.