FOTO. Poliția Satu Mare, despre crima de Paște: ”Autorul a fost reținut”
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare au dat publicității primele informații legate de omorul comis la Lechința, comuna Călinești-Oaș.
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, în data de 24 aprilie a.c., în jurul orelor 08.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean Satu Mare au fost sesizați de către o persoană din comuna Călinești-Oaș, localitatea Lechința, despre faptul că, în cursul serii de 23 aprilie, în locuința din vecinătatea sa, a avut loc un conflict spontan între doi bărbați, în urma căruia unul dintre aceștia ar fi decedat.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că aspectele sesizate se confirmă. Astfel, în seara zilei de 23 aprilie a.c., un bărbat de 59 de ani, din localitatea Lechința, pe fondul unei altercații, i-a provocat victimei leziuni în urma cărora a survenit decesul acesteia.
În urma producerii evenimentului, bărbatul de 59 de ani a fost reținut și se află în custodia organelor de poliție.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de omor, cercetările fiind preluate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe Lângă Tribunalul Satu Mare.
Conform informațiilor PresaSM, doi frați s-au luat la bătaie, fratele mai mare (59 de ani) l-a ucis pe cel mai mic (56 ani).
Criminalul s-a dus în această dimineață la vecini, în jurul orei 07.00, cărora le-a cerut ajutorul și le-a spus că și-a ucis fratele din cauza unui conflict spontan. Vecinii s-au dus să vadă dacă victima, un bărbat în vârstă de 56 de ani, mai trăiește, pentru a încerca să îl salveze. Din păcate, bărbatul era deja fără semne vitale și plin de sânge, potrivit datelor PresaSM.
Autorul crimei era în stare de ebrietate și le-a spus vecinilor că a băut cantități mari de alcool împreună cu fratele său. La fața locului a ajuns și un medic, care constatat decesul, conform uzanțelor legale.