FOTO. Poliția Satu Mare a făcut ordine în zona Ostrovului. Zeci de amenzi și sute de persoane legitimate
Razie de amploare a Inspectoratului Județean de Poliție pe strada Ostrovului din municipiul Satu Mare. Totul s-a întâmplat în această dimineață, în jurul orei 06.00, atunci când zeci de polițiști au fost trimiși către zona străzii Ostrovului, în cuibul infracțional din blocul CD2.
Conform datelor transmise de către Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare, la solicitarea PresaSM, la data de 9 iunie a.c., în intervalul orar 06.00-10.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat o acțiune în municipiul Satu Mare, pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional și, implicit, asigurarea unui climat de ordine și liniște publică.
În urma desfășurării activităților specifice, polițiștii au legitimat peste 170 de persoane, aplicând 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.330 lei, conform prevederilor Legii nr.61/1991 și O.G. nr. 97/2005.
Totodată, în cadrul acțiunii, au fost identificate și ridicate diverse ustensile electrice, susceptibile a proveni din săvârșirea unor infracțiuni în cursul lunii mai a.c.