FOTODOCUMENT. Lidl va începe lucrările la magazinul de pe Drumul Careiului
Cei de la Lidl au obținut autorizația de cionstrucție, iar redacția PresaSM.ro a intrat în posesia planurilor celor de la Lidl. În care anunță distanța față de Biserica Ortodoxă ”Sfinții Împărați Constantin și Elena”, dar și unele măsuri pentru decongestionarea traficului rutier.
În documentul obținut de PresaSM.ro se specifică faptul că se vor amplasa panouri fotovoltaice pentru alimentare cu curent propriu.
De asemenea, pentru facilitarea accesului la magazin se propun două accese (intrare-ieșire). Un acces din Bulevarul Lalelei, care va asigura accesul clientilor la magazin și spre locurile de parcare. Cel de-al doilea acces (intrare-ieșire) se va realiza din strada Careiului, în apropierea colțului sud-estic al proprietății. Acesta permite și accesul camioanelor pentru aprovizionare.
Suprafața carosabilă și pietonală va fi de 5.436 metri pătrați, iar suprafața de spații verzi amenajate este de 1.970 metri pătrați.
De asemenea, vor fi 129 de locuri de parcare, printre care două locuri de parcare de tip “mamă și copil” și două locuri pentru persoane cu deficiență locomotorie
Un aspect foarte important luat în calcul este distanța față de Biserica Ortodoxă ”Sfinții Împărați Constantin și Elena”, care va fi de minim 20 de metri.
Reamintim că Lidl a primit recent autorizația de construcție și va putea demara lucrările pentru construirea magazinului situat la intersecția dintre Drumul Careiului și Podul Golescu, lângă Catedrala Ortodoxă ”Sfinții Împărați Constantin și Elena”.
Pe cale de consecință, din momentul obținerii autorizației de construire, cei de la Lidl se vor putea apuca de construcția efectivă. Imediat ce temperaturile de afară o vor permite.
Și în cazul construcției magazinului Lidl se va face o licitație. Dar diferența este că aici nu există posibilitatea de a se contesta licitația și de a se bloca lucrările.
Reamintim că cei din Consiliul Local Satu Mare au aprobat, cu 19 voturi din 20, proiectul privind construirea magazinului Lidl pe Drumul Careiului, în apropierea Bisericii Ortodoxe ”Sfinții Împărați Constantin și Elena”.
Primarul Kereskenyi Gabor spune că s-a adus o singură modificare. Este vorba despre acea perdea vegetală, care va izola viitorul magazin de Biserica ”Sfinții Împărați Constantin și Elena”.
Interesant este faptul că reprezentanții Protopopiatului Ortodox nu au mai avut nimic de obiectat, astfel încât magazinul să nu stea cu spatele la Biserică.
În orice caz, cei de la Lidl nu au fost de acord cu repoziționarea magazinului. Și asta pentru că a făcut deja câteva concesii. A renunțat la o stație de carburanți și a repoziționat anumite fluxuri tehnologice.
”Poziționarea magazinului Lidl care face obiectul documentației PUZ (Plan Urbanistic Zonal, n. red.) respectă toate prevederile legislației în vigoare. Din aceste motive, nu considerăm inoportună amplasarea în zona propusă, întrucât în zonă există deja funcțiuni comerciale active sau în curs de realizare. Accesul cetățenilor la obiective comerciale moderne va fi astfel mult îmbunătățit și concurența va constitui un avantaj pentru clienți din punct de vedere al calității produselor și al prețurilor”, se arată într-un răspuns al celor de la Lidl.