FOTO. Plăcintărie impecabilă în Satu Mare după vizita Protecției Consumatorului
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Satu Mare a desfășurat o acțiune de control, ca urmare a unei reclamații primite de la un consumator, la o plăcintărie din Satu Mare, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare la prestarea serviciilor de alimentație publică.
În urma neregulilor constatate de comisarii sătmăreni, operatorul economic a fost sanctionat contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 lei si s-a dispus măsura complementară de oprire temporară a prestării serviciului la unitatea verificată, până la remedierea deficiențelor.
Între timp, administratorul societății a făcut investiții semnificative, iar în acest moment totul este impecabil. După cum rezultă din fotografiile realizate la fața locului.
A fost schimbat totul, de la linoleum până la aparatură, ceea ce face din această plăcintărie una dintre cele mai curate din municipiul Satu Mare, în acest moment.
Facea ciubuc de 10.000 de lei daca lua masuri inainte de a incasa „placinta” !!
View CommentMulțumim persoanelor care observă ne aregulat produse și le postează. Pe nete și sesizează onpc Satu mare că patroni numai bani vad dar de sănătatea oamenilor nu ai interesează
View Comment