FOTO. Piața 25 Octombrie intră în reabilitare totală. Va fi impresionantă. Când încep lucrările
În două săptămâni, Piața 25 Octombrie intră în reabilitare. Primarul a anunțat sâmbătă seara că zona centrală a orașului urmează să fie modernizată printr-un proiect care se ridică la 7 milioane de euro.
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a anunțat în debutul recitalului susținut de violonistul Edvin Marton că în două săptămâni, Piața 25 Octombrie urmează să intre în reabilitare. Zona centrală va fi modernizată printr-un proiect de 7 milioane de euro, a spus Kereskényi.
Edilul a precizat în această dimineață că spectacolele, în Piața 25 Octombrie, vor fi reluate după finalizarea lucrărilor, iar concertul de ieri seară a fost ultimul care a avut loc în zona centrală nouă, în starea sa actuală.
„Concertul genialului Edvin Marton susținut sâmbătă seara în Piața 25 Octombrie marchează finalul unei epoci, dar și un nou început. Piața 25 Octombrie va intra în reabilitare pentru a căpăta o nouă față, demnă de acest secol. Edvin Marton este ultimul mare artist care a concertat aici, dar spectacolele vor fi reluate după finalizarea lucrărilor. Le mulțumesc tuturor care au contribuit la reușita concertului de sâmbătă seara, organizat perfect, cu respectarea tuturor normelor anti-Covid”, a spus primarul Kereskényi Gabor, pe pagina sa de Facebook.
Contractul pentru modernizarea zonei centrale, care include și fânta arteziană, dar și pasajul Corneliu Coposu, a fost semnat în vara anului trecut cu ministerul Dezvoltării, cu suma de 33 de milioane de lei.
În cadrul proiectului va fi modernizat Centrul Nou al municipiului Satu Mare, Piața 25 Octombrie și Pasajul Corneliu Coposu, integrarea în peisajul arhitectural a unei piste de biciclete, refacerea fântânii arteziene și amenajarea unui spațiu public generos pentru spectacolele în aer liber.
Se vor reface gradenele, Pasajul Corneliu Coposu, trotuarele și iluminatul public, astfel încât prin toate intervențiile propuse se urmărește îmbunătățirea amenajărilor peisagistice și se va crea un mediu propice pentru activități de petrecere a timpului liber, au precizat atunci autoritățile.
Aceste desene le vedem de ani de zile!!! Pe când realitatea???
View CommentAceasta p-ta la 2, 3 ani o tot reabiliteaza. In rest nu conteaza, ponderea mare a orasului care platesc taxe si impozite nu conteaza. Groapa lui Gyula e importanta, asa o fi, se pare ca e simbolul ungurimii din oras.
View CommentDe periferia orașului cînd ne vom ocupa .Și acești concitadini sînt plătitori de taxe
View CommentFrumoase desene este ca și cartea cu povești a fost odată
View CommentAșteptăm comentariile cârcotașilor și după implementarea proiectului!
View CommentBuna , permiteți mi sa nu va înghit vrăjeală ,ați avut timp să faceți toate acestea dacă dorești ,dar Nu le faceți acuma îi campanie electorală .Mă faceți sa râd.
View Comment