FOTO. Pericol de explozie în județul Satu Mare. S-a găsit o bombă
Astăzi, la ora 07:25, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,, Someș” al județului Satu Mare a intervenit pentru asanarea unui proiectil explozibil de calibru 76 de mm, în pădurea Sărăuad.
Muniția a fost găsită în pădure de către pădurar, acesta a anunțat imediat autoritățile, iar o echipă specializată în astfel de intervenții s-a deplasat la fața locului.
Proiectilul, aparent rămas din Al Doilea Război Mondial, a fost ridicat și transportat la depozitul de muniții rămase neexplodate din Carei, urmând să fie distrus.