FOTO. Pentru a nu majora prețurile, un restaurant din Satu Mare își reduce programul
În semn de respect față de clienți, patronul unui restaurant din municipiul Satu Mare a decis să reducă programul pentru a scădea cheltuielile cu utilitățile și pentru a putea menține aceleași prețuri.
”Nu avem ce face, am decis să reducem mai bine programul de lucru decât să majorăm prețurile. Nu putem să punem aceste creșteri de prețuri la utilități în cârca clienților. Așa reușim să menținem poate printre cele mai mici prețuri din zona centrală”, a spus Francisc, reprezentantul Restaurantului Next Caffe&Bistro, situat pe strada Ștefan cel Mare, nr. 10, vizavi de Colegiul Național ”Doamna Stanca”.
Mai exact, programul de lucru va fi de luni până joi între orele 7.00 și 17.00, vineri între orele 7.00 – 24.00, iar sâmbătă între orele 15.00 – 24.00.
În ce privește prețurile, o pizza generoasă costă în jur de 20 de lei, iar o ceafă mare de porc (200 grame), cu garnitură de cartofi prăjiți și salată costă doar 27 de lei. Foarte apreciați de clienți sunt micii, la 4 lei/bucata.
”La noi, micii sunt de cea mai bună calitate. La fel și carnea. Noi pregătim toate acestea pe un grătar, fără ulei, direct pe terasă. Și ce merge mai bine ca și garnitură decât niște cartofi pai sau țărănești?! Iar în final o bere rece. Exact ca și în vechile braserii”, ne spune reprezentantul Next Caffe&Bistro.
Este un bistro familiar, cu o atmosferă degajată. Spațiul din interior este unul generos, în care pot dansa zeci de persoane. Este un loc precum vechile braserii, în care se pot comanda mici gustoși, fripturi generoase, cartofi prăjiți delicioși sau să se bea o bere ori un vin de la cele mai recunoscute crame din județul Satu Mare și nu numai!
Mai mult, locația poate fi închiriată! Aici se pot organiza diferite evenimente, până în limita a 50 persoane, la prețuri accesibile pentru orice buzunar. Sonorizarea, efectele de lumini și DJ-ul (după caz) sunt puse la dispoziție de către Next Caffe&Bistro.
Iar de Ziua Națională a României se va organiza o petrecere autentic românească, cu muzică live și nelipsitul ciolan cu fasole!
De Crăciun și de Revelion, cei de la Next Caffe&Bistro le propun clienților platouri cu mâncare tradițională românească. Ofertă disponibilă în curând pe pagina lor de Facebook: Next Caffe&Bistro.
ADRESĂ: Toate acestea le găsiți la Next Caffe&Bistro, pe strada Ștefan cel Mare, nr. 10, vizavi de Colegiul Național ”Doamna Stanca”.
Puteți să îi urmăriți pe Facebook, unde vor posta din timp toate evenimentele pe care le pregătesc pentru serile lungi de iarnă. Facebook: Next Caffe&Bistro
Pentru rezervări și angajări sunați la: 0743.566.773
ORAR:
Luni – Joi, 07:00 – 17:00
Vineri, 07:00 -24:00
Sâmbăta, 15:00 – 24:00