FOTO. Parcare etajată ultramodernă în Centrul Vechi. Un nou proiect al Primăriei
Peste 150 de noi locuri de parcare urmează să fie amenajate pe strada Mihail Kogălniceanu. Clădirea aflată în stare de degradare va dispărea, iar autoritățile promit că traficul în zonă va fi astfel fluidizat, având în vedere că vor dispărea mașinile parcate pe carosabil.
Terenul pe care Primăria îl deține la intersecția străzilor Mihail Kogălniceanu și Retezatului va fi transformat într-o parcare etajată. Autoritățile dețin aici un teren de peste 1700 de mp, din care, pe circa 1300 de mp există o construcție aflată într-o avansată stare de degradare.
Primăria vrea să ridice, pe 1360 de mp, o clădire cu subsol și două etaje, așa cum prevăd normativele zonale. În total, clădirea va oferi 146 de locuri noi de parcare, 34 la subsol, 22 la parter și câte 34 la următoarele două etaje. Pe terasă vor mai fi disponibile 22 de locuri de parcare, și alte 12 neacoperite, adică un total de 158 de locuri, în interior și la exterior.
Autoritățile precizează că astfel vor reuși să fluidizeze traficul în zonă, actualmente strangulat de numărul mare de mașini parcate pe carosabil.
Până în această vară, autoritățile speră ca cele două proiecte să treacă de etapa consultării publice.
Citește și:
FOTO. Cum va arăta parcarea de la „Someșul”. Câte locuri de parcare promit autoritățile
Foarte tare. Imi place sa vad ca lucrurile avanseaza. In momentul in care centrul vechi se va inchide vor exista locuri de parcare.
View Comment