FOTO. Panică în trenul Cluj-Viena. Locomotiva a luat foc, călătorii, evacuați
Călătorii trenului internațional Cluj-Napoca – Viena au fost evacuați, joi dimineață, în urma unui incendiu izbucnit la locomotiva garniturii. Locomotiva a fost decuplată, iar vagoanele s-au întors în Gara Cluj-Napoca.
Două autospeciale pentru stins incendii și un echipaj SMURD au fost alertate ca urmare a unui incendiu care a cuprins o locomotivă ce rula pe calea ferată din apropierea străzii Tăietura Turcului, din municipiul Cluj-Napoca.
Se pare că garnitura transporta călători pe ruta Cluj-Napoca – Viena. Călătorii au fost evacuați din tren până la sosirea pompierilor, iar vagoanele au fost decuplate de la locomotivă cu o altă locomotivă mobilizată de către regia de transport feroviar. Pompierii sosiți de urgență la locul incendiului au putut interveni pentru stingerea incendiului numai după ce a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică a liniilor de transport aeriană a căii ferate și realizarea unei împământări de către echipele specializate a regiei de transport, spun cei de la ISU Cluj.
Garniturii i se va atașa o nouă locomotivă pentru ca trenul să își poată continua călătoria spre Viena.
Nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului.
Pompierii urmează să stabilească motivele producerii incendiului.