FOTO. O tânără, de 16 ani, din Satu Mare, are nevoie urgentă de ajutor
Fata soților Jurja din localitatea Amați a fost depistată cu leucemie. În prezent, Cristina, în vârstă de 16 ani, este internată și tratată la un spital din Cluj Napoca, iar familia are nevoie de ajutorul nostru.
Consiliul Județean Satu Mare a emis o hotărâre privind încadrarea Cristinei Jurja într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecție specială. Cu toate că a început să primească ajutor social de la Primăria Păulești, banii primiți (conform legii) nu sunt îndeajuns pentru a acoperi costurile.
„Vă scriu cu rugămintea de a mă îndruma ce ar trebui să facă familia Jurja pentru a primi sprijin în tratarea fetei? Este cineva care e dispus să ajute? Vă mulțumesc anticipat și sper să îmi puteți oferi un răspuns la întrebare! Cine dorește să ajute, mă poate contacta, voi face tot posibilul să ajut această familie!”, este apelul sătmărencei Andrea Laszlo.