FOTO. O șoferiță a provocat accidentul de pe DN19 (Vraja Crasnei). Un copilaș (3 ani) la Urgență
Astăzi, în jurul orei 08.50, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la faptul că la intersecția dintre Drumul Județean 195B și Drumul Național 19 (zona Vraja Crasnei) ar fi avut loc un eveniment rutier, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, conform informațiilor PresaSM.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că o femeie, de 33 de ani, aflată la volanul unui autoturism circulând pe DJ 195B, dinspre localitatea Moftinu Mare, ar fi pătruns în intersecția cu DN 19, fără a acorda prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat, de 23 de ani, din Satu Mare.
În urma impactului, un minor, de 3 ani, pasager în autoturismul condus de femeie, a fost transportat la spital pentru a i se efectua investigațiile medicale necesare.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind zero. Verificările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Nu stie doamna ce inseamna indicatorul de „Cedeaza Trecerea”.
Si sunt o gramada in aceeasi situatie in Satu Mare.
View Comment