FOTO. O sătmăreanca a salvat trei vieți după moarte. Recunoștință familie
Transplantul înseamnă VIAŢĂ! La Spitalul Judetean de Urgenta Satu Mare , familia unei paciente de 60 de ani, aflată în moarte cerebrală, a găsit puterea de a preschimba suferința lor în speranță pentru alţi semeni. Așa că a fost de acord cu donarea de organe și astfel să salveze viețile altor semeni aflați în cumpănă.
„Transmitem sincere condoleanţe familiei şi mulţumim cu respect şi recunoştinţă pentru decizia dificilă, dar plină de generozitate, pe care au fost nevoiţi să o ia”, spun cei de la Agenția Națională de Transplant.
Graţie acestei decizii, alături de profesionalismul echipei de coordonare a spitalului sătmărean, formată din Dr. Diana Bianca Goia– coordonator de transplant, Dr. Vitalie Moroșanu – kdp, a efortului colectivului din secţia ATI, alţi pacienţi se vor putea bucura de viaţă în urma intervenţiilor de transplant hepatic și renal. Intervenţia de prelevare încheiată în zorii zilei de este cea de-a doua realizată în decurs de câteva zile la Spitalul Judetean de Urgenta Satu Mare .
Echipa de chirurgi a Institutului Clinic Fundeni, condusă de Dr. Guenadiy Vatchki, a realizat intervenția de prelevare ficat, iar cea a Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, condusă de Dr. Tudor Mosoiu, intervenţia de prelevare rinichi.
Astfel, la Centrul de Transplant Hepatic al Institutul Clinic Fundeni , condus de Prof. Dr. Irinel Popescu, viața unui pacient de 49 de ani a putut fi salvată în urma intervenţiei de transplant hepatic.
Intervenția salvatoare a fost realizată cu succes de echipa condusă de Prof. Dr. Vladislav Brașoveanu, alături de efortul echipei ATI coordonată de Prof.Dr. Dana Tomescu – Dr. Andrada Tudor, Dr. Marian Tudoroiu. La ICUTR Cluj, sub coordonarea Conf. Dr. Florin Elec, alți doi pacienţi aflați pe listele de așteptare au primit şansa mult visată pentru un transplant renal.
Agenţia Naţională de Transplant mulţumeşte familiei donatorului şi echipelor medicale din spitalele implicate pentru munca şi efortul pe care îl depun în această activitate, prinsă mereu între suferinţă şi speranţă.
dar asta este meseria doctorilor , pentru asta sunt plătiți , își fac treaba exact ca un sudor sau un strungar , care nu sunt lăudați după fiecare piesă pe care o produc . asta le e meseria . sau polițiștii care rezolvă vreun caz , sunt lăudați și divinizați , deși pentru asta sunt plătiți . pe această bază toți cei care efectuează un serviciu plătit bine , trebuie separați, pentru că își fac treaba, dar care este situația cu muncitorii de rând ?
View Comment