FOTO. O sătmăreancă a primit o factură astronomică de la Apaserv: 14 milioane lei! În apartament NU locuiește nimeni
O sătmăreancă s-a trezit cu o factură pentru apă și canal, emisă de Apaserv, în valoare de 14.551.410 lei. Asta în condițiile în care în ultimii zece ani nu a mai locuit nimeni în acel apartament, situat pe strada Rozmarin din Cartierul Micro 16, în municipiul Satu Mare.
Sătmăreanca spune a renunțat la serviciile Apaserv imediat după ce a decedat tatăl său, iar de atunci în apartament nu mai locuiește nimeni. Și nu își explică cum a fost posibil să se trezească cu o astfel de factură uriașă.
Și mai interesant că înainte de emiterea acestei facturi uriașe, pe locuința respectivă figura un avans de plată de 74,70 lei. Ceea ce înseamnă – potrivit celor care au stabilit valoarea – că această cantitate ar fi fost consumată în ultimele luni.
”Apartamentul meu din Satu Mare e închis de 10 ani. Am tăiat apa, curentul, gazul, salubritatea. A venit o factură de era să facem toți infarct”, a spus femeia, care nici măcar nu mai locuiește în municipiul Satu Mare.
Într-un final, situația s-a clarificat, fiind vorba despre o eroare de facturare asumată de către reprezentanții operatorului public de apă și canal Apaserv Satu Mare. Iar factura va fi anulată.
Astfel de situații nu sunt singulare și se înregistrează și la alți operatori. De exemplu, într-un bloc situat pe Aleea Neajlov din municipiul Satu Mare a fost livrată o factură cu o valoare de circa 5.000 de lei pentru curentul consumat pe casa scărilor. Asta în condițiile în care factura lunară nu depășea niciodată 25 de lei.
După ce locatarii au făcut verificări au constatat că este vorba despre o eroare de citire din partea angajaților Electrica, care au mai adăugat o cifră în plus și astfel a rezultat un consum enorm. Cert este că și în acest caz proprietarii au fost la un pas de a face infarct.