FOTO. O săptămână cu Piața Libertății parțial închisă. Cum decurg lucrările
A trecut o săptămână de când autoritățile au închis parțial Piața Libertății, iar lucrările sunt în toi pe tronsonul cuprins între hotelul „Aurora” și „Casa Albă”. S-a decopertat o parte din carosabil, iar proiectul zonei centrale pietonale începe să prindă contur.
A trecut o săptămână de când autoritățile au închis circulația pe segmentul Pieței Libertății cuprins între hotelul „Aurora” și „Casa Albă”, iar primele lucrări au început încă de pe 15 mai cu decopertarea carosabilului. Potrivit proiectul, aici vor fi amenajate alei de promenadă și piste de biciclete, în locul arterei dedicat mașinilor.
Autoritățile locale încă nu au precizat în cât timp se așteaptă ca segmentul să fie finalizat și care va fi următorul închis circulației, în schimb termenul avansat pentru finalizarea proiectului este decembrie 2023.
Lucrările în parcul central sunt aproape finalizate, după ce au început în luna noiembrie a anului trecut.
Nu mai puțin de 23 de milioane de lei, bani europeni, va cheltui Primăria municipiului Satu Mare pentru modernizarea zonei centrale vechi, care include și închiderea circulației în Piața Libertății și transformarea acesteia în zonă pietonală, cu piste dedicate pentru bicicliști.
Practi, doar pe tronsul cuprins între strada Decebal și strada Alexandru Ioan Cuza vor mai circula mașini în fostul sens giratoriu.