FOTO. O șansă în plus pentru pacienții cu afecțiuni pulmonare grave, la Spitalul Județean Satu Mare
“Plămânul artificial”, ultima șansă în cazul bolnavilor cu leziuni grave ale aparatului respirator, este disponibil și în secția Terapie Intensivă a SJUSM, pacienții sătmăreni nemaifiind nevoiți să apeleze la spitalele universitare din țară sau străinătate, transmit cei de la Spitalul Județean Satu Mare.
Bolnavii aflați în stare gravă in secția de Terapie Intensiva a SJUSM au o șansă în plus în cazul tratamentului împotriva bolilor care produc leziuni grave ale plămânului, ECMO sau “Plămânul artificial” fiind un dispozitiv care asigură oxigenarea sângelui și eliminarea dioxidului de carbon din organism. Structura acestuia fiind asemănătoare cu a alveolelor pulmonare, suplinește cu succes funcția plămânului atunci când aceasta este afectată, activitatea aparatului respirator fiind preluată de acest aparat special.
ECMO este un aparat scump cu consumabile costisitoare și necesită o echipă medicală cu o pregătire specială, secția ATI având deja echipa de specialiști formată în utilizarea acestuia. A fost achizitionat urmare a solicitărilor secției ATI și a conducerii SJUSM, prin fonduri ale Ministerului Sănătății în 2023 și folosit in sectia ATI a SJUSM pentru prima dată la o tânără de 49 de ani cu ARDS sever fără antecedente patologice.
”Plămânul artificial” este o solutie disperată de salvare a pacientului cu afectare pulmonară severă, acești pacienți fiind critici și netransportabili în centrele universitare, utilizarea lui reprezentând un salt calitativ major în performanța actului medical sătmărean prin creșterea semnificativă a speranței de viață a pacienților cu afecțiuni pulmonare severe, explică cei de la SJU Satu Mare.