FOTO. Nu una, ci trei munții găsite la marginea unei păduri din Satu Mare. Au intervenit pompierii
Ieri, 11.02 a.c., în jurul orei 15.00, echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Someș” al judeţului Satu Mare a intervenit, în localitatea Chegea, pentru asanarea a trei elemente de muniţie (două proiectile de 76 mm și un focos de 76 mm) provenite din timpul celui de Al Doilea Război Mondial, care au fost descoperite de către doi localnici, la marginea unui teren împădurit.
Pompierii pirotehnicieni au ridicat elementele de muniţie, le-au transportat şi depozitat în condiţii de siguranţă, în vederea distrugerii ulterioare.
Pompierii atrag atenția cetăţenilor că, în ciuda stării avansate de coroziune, muniţiile rămase neexplodate din timpul conflictelor militare pot fi încă active şi, manevrate necorespunzător, pot provoca adevărate tragedii.Neutralizarea şi distrugerea lor se execută numai de către specialiştii pirotehnicieni din cadrul I.S.U., care au pregătirea şi dotarea necesară pentru această misiune periculoasă.
Specialiştii ISU Satu Mare reamintesc cetăţenilor câteva reguli ce trebuie respectate la găsirea elementelor de muniţie:
• Nu trebuie atinse, lovite sau mişcate;
• Nu trebuie ridicate, transportate şi introduse în diferite încăperi sau locuinţe;
• Nu trebuie comercializate prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase;
• Nu se introduc în foc;
• Nu se încearcă demontarea focoaselor sau a altor elemente componente.
Persoanele care găsesc elemente de muniţie neexplodate au obligaţia de a apela numărul unic 112, de a anunţa primăria din localitate sau cel mai apropiat post de poliţie.