Nu este nevoie de ploi torențiale pentru ca pasajul de pe Drumul Botizului să se inunde din cauza canalizării.
Pasajul de pe Drumul Botizului s-a inundat în această seară. Din primele informații, a refulat canalizarea, iar apa a acoperit carosabilul.
„Locuiesc în zonă, deci mă aștept să fie apă când plouă, atunci mereu sunt probleme. Dar și la peste 30 de grade să începi să ai probleme …,” ne-a transmis un cititor PresaSM care tranzitează în fiecare zi zona.
Probleme au fost înregistrate și la ultima ploaie torențială, când pompierii și echipe ale Apaserv au fost pe teren pentru a evacua apa care acoperise nu doar carosabilul, ci și trotuarele.