O sătmăreancă le atrage atenția oamenilor să fie foarte atenți la ce cumpără. Și asta pentru că a pățit-o pe propria piele. Mai exact, sătmăreanca s-a dus la un hypermarket din municipiul Satu Mare, pe Drumul Careiului, și a cumpărat câteva ouă.
Interesant este faptul că pe ambalaj nu este pus niciun termen de valabilitate, iar ouăle erau sigilate bine. Mergând pe buna-credință a comerciantului, când a ajuns acasă a realizat ce greșeală a făcut. Ouăle erau clocite, dar bonul fiscal l-a aruncat deja.
Așa că a rămas doar cu paguba și o mare neîncredere în unii comercianți. Așadar, dragi sătmăreni, mare atenție la ce cumpărați!
”M-am dus ca tot omul la cumpărături, îmi cumpăr și eu 20 de ouă, să fac plăcerea familiei, adică să le vopsim. Azi voiam să folosesc câteva să fac o pătură, când deschid cofragul sigilat bine de tot, mă năvălește o duhoare de nedescris, erau clar expirate. Din păcate, am aruncat și bonul fiscal și nici măcar nu m-am uitat în momentul achiziției că pe cofrag nu era scris nicăieri data expirării”, spune clienta păgubită.
Sunt ouale celor de la protectia consumatorului. Astea nu aud si nu vad nimic, sau au schimbat personalul cu asociatia orbilor, surzilor si mutilor (fara aluzie la persoanele respective pt care am un respect deosebit).
Sunt ouale celor de la protectia consumatorului. Astea nu aud si nu vad nimic, sau au schimbat personalul cu asociatia orbilor, surzilor si mutilor (fara aluzie la persoanele respective pt care am un respect deosebit).
View Comment