FOTO. Nou atac la baionetă: ”Ștrandul din Satu Mare este o ruină”. Cozma aduce acuzații grave
Deputatul Adrian Cozma – președintele Organizației Județene Satu Mare a PNL – s-a lansat într-un nou atac la adresa UDMR Satu Mare, precizând că actualii edili s-ar face vinovați de soarta ștrandului din Satu Mare.
Redăm mai jos declarația deputatului Adrian Cozma:
”Academia UDMR, cea care se laudă că are cei mai competenți și mai serioși funcționari din Galaxie, cu bună știință a transformat Ștrandul Termal Satu Mare într-o ruină, în condițiile în care județul nostru se află pe o treime din zăcămintele termale din țară. De aproape doi ani, ocoșul jurist Gabor, nu a reușit să identifice o soluție pentru deschiderea ștrandului din Satu Mare, procesele între părțile implicate fiind de abia la nivelul primei instanțe de soluționare a litigiului.
Dragi sătmăreni, în timp ce oculta UDMR vă va spune că judecătorii, dușmanii țării, cei cu pensii speciale, îi încurcă și nu-i lasă să deschidă ștrandul municipalității sătmărene, în nordul orașului au găsit cele mai rapide soluții pentru a sprijinii edificarea unui ștrand termal privat, având ca acționari oameni apropiați lor, unde însă prețurile sunt pe măsură.
Ce nu vă spune Academia UDMR:
- Că în acești ultimi ani familia primarului a știut unde să investească în achiziția de terenuri, construind o pensiune tocmai în apropierea ștrandului privat din nord;
- Că în acești ultimi ani municipalitatea a pierdut puțurile de apă termală, resursă care, în contextul problemelor energetice ar putea fi utilizată pentru sătmăreni;
- Că mii de sătmăreni se duc la tratamente balneare în alte părți ale țării și că o importantă resursă de venit pentru municipalitate se risipește;
- Că a reușit performanța să piardă imobile din componența Ștrandului Termal Satu Mare și că acesta nu numai că nu aduce bani dar consumă banii sătmărenilor doar prin simplul fapt că stă nefolosit;
- Academia UDMR nu vă spune faptul că alții pot să facă investiții și să ofere servicii pentru cetățenii lor, vedeți ce au făcut vecinii noștri din Oradea din Ștrandul lor municipal”.
Domnule Cozma dacă O să fii primarul orașului o să vedem ce poți să faci.Ce a făcut UDMR pentru oraș nu a făcut nici un partid.Trezestede domnule Cozma.
View CommentDar oare Tantas nu are vreo vina? Asa cum Iohanis e cu Peee Seee Deee, asa e Cozma cu UDMR
View Comment