Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO. Motivul pentru care tânăra (16 ani) a vrut să se arunce de pe Podul Decebal

O tânără, în vârstă de 16 ani, din municipiul Satu Mare, a încercat să își pună capăt zilelor aruncându-se de pe Podul Decebal. Alerta a fost dată în astăzi, în jurul orei 15.00, de către trecători. E...

FOTO. Motivul pentru care tânăra (16 ani) a vrut să se arunce de pe Podul Decebal

O tânără, în vârstă de 16 ani, din municipiul Satu Mare, a încercat să își pună capăt zilelor aruncându-se de pe Podul Decebal. Alerta a fost dată în astăzi, în jurul orei 15.00, de către trecători. Este important de precizat faptul că un echipaj mixt de Poliție și Jandarmerie se afla în zonă și a intervenit imediat.

Conform informațiilor PresaSM, tânăra ar fi recurs la acest gest după ce părinții săi s-ar afla în procedură de divorț, motiv care i-a creat minorei o stare de depresie puternică. De altfel, tânăra a părut extrem de tulburată în momentul în care a fost preluată de către ambulanțieri, comunicând cu greu.

Oamenii legii, care se aflau în zonă chiar în acel moment, împreună cu doi tineri, au reușit să o salveze pe adolescenta de circa 16 ani. Tânăra urmează să fie evaluată medical la Unitatea de Primiri Urgențe și va primi îngrijiri medicale de specialitate.

Citește și

Un nou clan tulbură liniștea în municipiul Satu Mare. Bătaie în cluburi și lângă școli
Actualitate

acum 1 oră
FOTO. Incendiu la anexa unei fabrici din municipiul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor
Actualitate

FOTO. Incendiu la anexa unei fabrici din municipiul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor

acum 2 ore
Am aflat când se deschide sezonul la ștrandul termal din Tășnad. Un nou sezon plin de surprize și distracție

Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri

acum 4 ore
Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 8 ore
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 19 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

17 aprilie 2026
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite