Acțiunea de ecologizare organizată la nivel național „Let’s Do it, Romania” s-a desfășurat și anul acesta în orașul Ardud. Campăania a împlinit nouă ani de când a fost organizată prima dată în România.
Concret, vineri, 20 septembrie 2019, mai mulți elevi, tineri, profesori, învățători și educatori au organizat Ziua Curățeniei. Cu pornire din centrul orașului și având ca punct de sosire Primăria orașului Ardud.
Campania a fost susținută de Grădinița cu Program Prelungit și Liceul Tehnologic din Ardud și a fost coordonată de educatoarea Bianca Barbu.
Felicitări tuturor celor implicați!
Let’s Do It, Romania a devenit cea mai mare mișcare socială din țară. Din 2009 până în prezent, în cadrul Zilei de Curățenie Națională, peste 1.800.000 de voluntari au luat parte la acțiunile Let’s Do It, România! desfășurate la nivel național.
În perioada 2010-2017, voluntarii au reuşit să strângă peste 2.427.000 de saci de deşeuri, reprezentând 25.000 de tone. Din 2010 şi până astăzi, peste 9.900.000 de ore de voluntariat au fost dedicate proiectului. Dintre voluntarii care au participat la Ziua de Curăţenie Naţională, 700.000 au fost elevi. La nivel naţional, peste 2.500 de voluntari au făcut parte din echipa de organizare, fiind implicate toate judeţele din România.
Campania, începută inițial cu voluntari, a adus la un loc instituțiile ale statului și companii private, toate implicate în mișcarea de ecologizare de Ziua Curățeniei Naționale. La Satu Mare, pe lângă unitățile de învățământ, și jandarmii au participat la acțiunile ecologice.