FOTO. Misterul zecilor de îmbolnăviri din grădinițele din Carei rămâne neelucidat
Prefectul Radu Rocaa convocat în cursul acestei dimineți o ședință de lucru la sediul Primăriei Municipiului Carei cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, Direcția de Sănătate Publică, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și directorii Grădinițelor cu Program Prelungit nr. 1 și nr. 3 Carei, pentru a se asigura că se fac toate demersurile necesare în vederea soluționării situației ivite.
În urma analizelor de laborator efectuate de unitățile abilitate, a fost infirmată prezența unei toxiinfecții alimentare.
Copii internați în cadrul Spitalului Municipal Carei au fost externați, starea lor de sănătate fiind bună. La ora actuală, niciun copil și niciun părinte nu se află internat la Spitalul Municipal Carei.
De asemenea, la sfârșitul săptămânii trecute , la camera de gardă a unității spitalicești, nu s-a mai prezentat nicio persoană din partea grupului care frecventează aceste unități de preșcolari, copii sau părinți ai acestora.
Aspectul igienico-sanitar al celor două locații este corespunzător, spațiile funcționale fiind igienizate, curat întreținute și dotate conform specificului activităților.
În cursul acestor zile toate spațiile au fost igienizate si dezinfectate conform procedurilor stabilite în legislația de specialitate.
Se recomandă ca toți copii cu simptome minime de îmbolnăvire să rămână la domiciliu sub supravegherea părinților până la îmbunătățirea stării de sănătate.