Nu trece o zi ca în zona Cartierelor 14 Mai și Solidarității să nu fie identificat cel puțin un tânăr drogat. Astăzi a fost surprins un tânăr, aparent de circa 16 ani, pe o bancă din parc. Trecătorii le fac fotografii și pleacă mai departe, fiindu-le teamă să intervină sau să fie văzuți.
Cu toate acestea, oamenii din zonă cer intervenția autorităților, fiindcă imaginile sunt deja deplorabile, iar în acest ritm zona va fi nefrecventabilă.
Reamintim faptul că un traficant care opera în zonă a fost prins, în 19 septembrie, în urma unei acțiuni a procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară specializați în combaterea criminalității organizate din Satu Mare.
În urma percheziţiilor domiciliare a fost găsită şi ridicată cantitatea de un kilogram de cannabis, 16 doze de cocaină, 3 doze amfetamină şi 60 pastile extasy. La sediul DIICOT- Biroul Teritorial Satu Mare vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 5 suspecţi.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul luptătorilor de acțiuni speciale, polițiști criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare.
”Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, spun procurorii DIICOT.
Foarte alarmant toti intreaba autoritatile unde sunt ca nu fac nimic dar parintii unde sunt de nude au acesti tineri bani pentru a cumpara aceste porcarii
@Zaha. Porcăria nu e drog ci otravă. Otrava nu este pe lista drogurilor. Banii sunt obținuți de la părinți prin șantaj emoțional. Părinții se bucură că nu stau la calculator ci afară cu prietenii. Ei habar nu au că fii lor fac asemenea porcării.
Foarte alarmant toti intreaba autoritatile unde sunt ca nu fac nimic dar parintii unde sunt de nude au acesti tineri bani pentru a cumpara aceste porcarii
View Comment@Zaha. Porcăria nu e drog ci otravă. Otrava nu este pe lista drogurilor. Banii sunt obținuți de la părinți prin șantaj emoțional. Părinții se bucură că nu stau la calculator ci afară cu prietenii. Ei habar nu au că fii lor fac asemenea porcării.
View Comment