Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, împreună cu autoritățile județene și locale au vizitat șantierul Centurii Sătmarului. Cuc s-a declarat nemulțumit de stadiul lucrărilor. Constructorul a reclamat în repetate rânduri probleme cu relocarea rețelelor de canalizare și electricitate.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a verificat stadiul lucrărilor la Centura Sătmarului. Alături de ministru au fost și primarul municipiului și președintele Consiliului Județean.
Discuții au avut loc și cu constructorul, care a precizat că investiția este finalizată în proporție de doar 15%. Motivul pentru care lucrările merg încet ține de probleme întâmpinate cu relocarea rețelelor de canalizare și electricitate.
Tot potrivit constructorului, cele mai avansate lucrări sunt cele la podul peste Someș.
Ministrul s-a supărat pe constructor, mai ales când acesta a vorbit despre problemele juridice și cele care țin de relocare. Cuc a amenințat cu rezilierea contractului, dacă nu sunt respectate termenele stabilite prin contract.
Constructorul a precizat că deține toate materialele și utilajele necesare pentru derularea lucrărilor.
Cuc a amenințat și cu o vizită neanunțată, doar ca să vadă cum se lucrează efectiv pe șantier.
Nu cred că există locuitor al orașului care sa nu aprecieze aceasta lucrare de mult timp așteaptă.
Cred că autoritățile au adoptat o atitudine corectă fata de aceasta lucrare , care trebuie terminată la timp și de buna calitate.
Controalele sânt benefice și trebuie intensificate .
Succes !
o noua palma primita de autoritatile locale, ceea ce demonstreaza lipsa de preocupare și incompetenta față de banul public!!!!!
tot asa se va construi și cel de al treilea pod după atribuirea contractului, dacă se va organiza vreodată licitatia?????
Trebuia făcut un tur pe strada Amațului, sa vadă drumul. De unde reiese seriozitatea autorităților sătmărene. Da ca în loc de strada Amati avea un nume maghiar era asfaltata deja, la fel și cu examenele de la primărie dacă ești maghiar ai prioritate. Am ajuns de rasu curcilor.
@Unu, scrii prostii și jignești fără drept. Acel drum deservește atât săteni unguri cât și săteni români. Acel praf ingit și ungurii și românii, praful nu știe citi.
Nu cred că există locuitor al orașului care sa nu aprecieze aceasta lucrare de mult timp așteaptă.
View CommentCred că autoritățile au adoptat o atitudine corectă fata de aceasta lucrare , care trebuie terminată la timp și de buna calitate.
Controalele sânt benefice și trebuie intensificate .
Succes !
Asa controale chiar ca trebuie facute si Urmarite. Sunt curios peste cati ani se va mai pomeni de aceasta constructie!
View Commento noua palma primita de autoritatile locale, ceea ce demonstreaza lipsa de preocupare și incompetenta față de banul public!!!!!
View Commenttot asa se va construi și cel de al treilea pod după atribuirea contractului, dacă se va organiza vreodată licitatia?????
Trebuia făcut un tur pe strada Amațului, sa vadă drumul. De unde reiese seriozitatea autorităților sătmărene. Da ca în loc de strada Amati avea un nume maghiar era asfaltata deja, la fel și cu examenele de la primărie dacă ești maghiar ai prioritate. Am ajuns de rasu curcilor.
View CommentParerea mea este ca acest ministru a venit sa culeagă voturi…cred ca nici n-a auzit de SM până acum
View CommentCiprian – Corect. Habar nu are de constructii.
View Comment@Unu, scrii prostii și jignești fără drept. Acel drum deservește atât săteni unguri cât și săteni români. Acel praf ingit și ungurii și românii, praful nu știe citi.
View Comment