FOTO. Ministrul Apărării, sătmăreanul Gabriel Leș, întâlnire cu secretarul britanic al Apărării
Ministrul apărării naţionale, Gabriel Leș, efectuează astăzi şi mâine o vizită oficială în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, la invitația omologului britanic, Gavin Williamson. Discuţiile cu partea britanică s-au axat cu precădere pe subiecte de actualitate privind cooperarea bilaterală în domeniul apărării, dar și pe teme importante ale agendei Alianţei Nord-Atlantice, precizează un comunicat de presă primit de la MApN. Cei doi înalți oficiali au semnat Memorandumul de înțelegere privind cooperarea româno-britanică în domeniul apărării.
„Am mulțumit pentru contribuţia Forţelor Aeriene Regale britanice la misiunile de poliţie aeriană consolidată de pe teritoriul ţării noastre, salutând totodată decizia Marii Britanii de a relua această misiune începând cu 2021. Am evidențiat necesitatea consolidării relației transatlantice, întrucât securitatea Europei nu poate evolua optim fără o legătură transatlantică funcțională și robustă. La rândul său, Secretarul britanic al Apărării, Gavin Williamson, a subliniat rolul proeminent pe care România îl are în regiunea Mării Negre, arătând că, printr-o cooperare strânsă cu țara noastră, întregul flanc estic al Alianței va fi întărit”, a precizat Gabriel Leș.
Secretarul britanic al Apărării, Gavin Williamson și Ministrul Apărării, Gabriel Leș au semnat un Memorandum de înțelegere româno-britanică.
„Întrevederea a reprezentat o oportunitate pentru a semna Memorandumul de înțelegere privind cooperarea româno-britanică în domeniul apărării. Documentul creează cadrul propice pentru o dezvoltare substanțială a relației bilaterale. Amândoi am fost de acord că trebuie să continuăm acordarea de sprijin activ partenerilor din regiunea Mării Negre. Astfel, este oportun ca state precum Republica Moldova, Ucraina și Georgia să primească asistență în eforturile lor de a-și dezvolta capacitățile de apărare”, transmite Ministrul Apărării, Gabriel Leș.