Asistenţii sociali din cadrul Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare doresc să le mulțumească tuturor persoanelor care s-au implicat în acest an în ajutorarea persoanelor vulnerabile, ca răspuns la apelul asistentelor lansat la începutul acestui an.
Redăm integral mesajul asistenților sociali:
”Asistentii sociali ai Spitalului Judetean de Urgenta Satu Mare, in numele Conducerii, a personalului Sectiilor Neonatologie, Pediatrie Satu Mare, Chirurgie Pediatrica, UPU Pediatrie, Pediatrie Tasnad, Sectiile Pediatrie si Neonatologie ale Spitalului Municipal Carei si Centrului Maternal Lorena al DGASPC Satu Mare, dar mai ales in numele copiilor, va aducem mii de multumiri pentru felul minunat in care ati raspuns initiativei noastre de a srijini copiii abandonati si cei proveniti din familii cu carente sociale, dar si in numele mamelor care au fost sprijinite pentru a-si putea ingriji copilasii corespunzator.
Campaniei noastre au raspuns oameni cu suflet mare din intreg judetul, din toate colturile tarii dar si din strainatate, din Germania, Olanda , Belgia, Italia si Spania.
Din luna Aprilie cand a fost demarata actiunea noastra pana in prezent am primit constant donatii care ne-au ajutat sa asiguram conditii optime copiilor aflati in situatii dificile pe perioada spitalizarii in unitatea noastra.
Tuturor celor care ne-au fost alaturi si ne-au sprijinit dovedind un profund spirit civic si deschidere pentru ajutorarea celor aflati in nevoie, va aducem calde multumiri si intrega recunostinta, cu speranta ca ne veti sprijini si pe viitor!
Sa fiti rasplatiti cu sanatate, pace si bucurie iar Sfintele Sarbatori sa va aduca tot ce va doriti!”.