FOTO. Migranții nu se tem de coronavirus. Trei tineri au fost prinși în timp ce încercau să ajungă în Ungaria
Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat trei cetățeni din Algeria, solicitanți de azil în țara noastră, care intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria. Tinerii au spus că vor să ajungă în Franța.
În data de 12 martie 2020, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare împreună cu lucrători din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea au declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de competență.
„Astfel, în jurul orei 16.00, polițiștii de frontieră au depistat în zona de responsabilitate, pe comunicația Dorolț – Dara, din judeţul Satu Mare, trei cetățeni străini care se deplasau, pe jos, spre frontiera cu Ungaria. Deoarece nu își justificau prezența în zonă, aceștia au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că cei trei bărbați sunt cetățeni algerieni, cu vârste între 18 și 29 de ani, solicitanți de azil în România și intenționau să ajungă în Franța.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare urmează a fi luate măsurile legale ce se impun.