FOTO. Microbuz răsturnat pe mijlocul drumului, 15 persoane au fost transportate la spital, în județul Bihor
Accident teribil în municipiul Oradea. Este vorba despre o coliziune între două autoturisme și un microbuz, 15 persoane fiind transportate la spital. Una dintre victime a trebuit descarcerată de pompieri. Microbuzul s-a răsturnat pe mijlocul părții carosabile.
”În eveniment au fost implicate 19 persoane aflate în două autoturisme și un microbuz. Apelul a fost primit în dispeceratul ISU Bihor în jurul orei 06.40, moment în care la fața locului au fost mobilizate de urgență, echipajele Detașamentelor 1 și 2 Oradea, cu o autospecială de transport victime multiple, o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și cu o ambulanță SMURD tip B2, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și 5 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean”, informează Biroul de Presă al ISU Crișana.
Potrivit IPJ Bihor, apelul la 112 s-a înregistrat în jurul orei 06.40. În accident au fost implicate un microbuz și două autoturisme, dintre care unul parcat.
Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.