FOTO. Medic de la Spitalul Carei: ”Eu sigur nu mă întorc la covizi”
Un medic de la Spitalul din Carei recunoaște, într-o discuție pe rețelele de socializare cu un alt doctor tot de la Spitalul Carei, că și-ar fi luat concediu medical, din motive personale, respectiv se află în izolare, fiind contactul unui pacient depistat pozitiv. Mai mult, acesta sugerează că va rămâne în concediu până la finalul pandemiei și îl numește pe colegul care a avertizat asupra situației din sistemul medical, că este „inconștient” și îi reamintește că are un copil de crescut.
Este important de precizat faptul că medicul care a decis să continue lupta împotriva COVID s-a infectat tratând pacienţii COVID la Spitalul Carei, s-a vindecat şi a revenit la datorie.
Un doctor de la Spitalul din Carei este acuzat de un alt coleg că în plină pandemie și-a luat concediu medical și a lăsat la o parte jurământul și datoria sa față de pacienți.
În răspunsul său, medicul acuzat spune că va evita pacienții infectați cu COVID-19 până la finalul pandemiei, îl face „inconștient” pe medicul care a rămas în spitalul care de acum va trata exclusiv doar pacienți pozitivi.
Afirmația că nu se va întoarce la „covizi” i-a indignat pe o parte din sătmărenii care au urmărit schimbul de replici dintre cei doi medici. Practic, public, medicul își declară refuzul de a trata pacienții aflați în suferință, iar unii internauți au subliniat că această fugă de răspundere este motivul pentru care sistemul medical din Carei nici înainte nu venea în sprijinul pacienților.
Nu este pentru prima dată când, de la începutul pandemiei, public apar informații despre cadre medicale care refuză tratarea pacienților diagnosticați cu COVID-19.
Primele discuții au apărut în spațiul public la începutul pandemiei, atunci când cadrele medicale s-au plâns de lipsa echipamentelor de protecție.
Atunci, s-a vorbit despre cadre medicale care și-au asumat decizia și și-au înaintat demisia.
În cursul acestei săptămâni, conducerea Spitalului municipal Carei a anunțat că unitatea medicală, pentru că nu poate asigura circuite diferite, va trata exclusiv pacienți diagnosticați cu COVID-19.
Asemenea medici n-ar trebui sa mai profeseze niciodata.Rusine!Sper sa i se desfaca contractul de munca!
View Comment…și mai vor bani pentru linia 1, rușine!? Mă întreb dacă medicul care i-a dat concediu medical va fi tras la răspundere pentru abuz în serviciu?
View CommentNesimtitul, de aia mor oamenii la spitalul carei, indiferenta medicilor
View Comment