FOTO. Mașină lovită de tren, în Satu Mare. Un tânăr a decedat. Alte două persoane au fost rănite
Un tânăr în vârstă de doar 19 ani și-a pierdut viața după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren. Totul s-a întâmplat în această dimineață, după ora 3, în Balta Blondă. Alte două persoane au fost rănite în urma accidentului și au ajuns la Urgențe.
În aceasta noapte, la ora 03:38, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență”Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru descarcerarea unei persoane, implicată într-un accident feroviar, între un autoturism și un tren, în cartierul Balta Blondă.
La fața locului s-au deplasat 15 subofițeri cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD (una de terapie intensiva mobilă, iar cea de-a doua cu echipaj de prim-ajutor).
Ajunse la fața locului, forțele profesioniste au găsit în autoturism o persoană (șoferul) , de sex masculin, în vârstă de 19 ani, care prezenta leziuni incompatibile cu viața.
Două victime (una de sex feminin, în vârstă de 18 ani respectiv una de sex masculin, în vârstă 20 de ani) s-au autoevacuat și au fost transportate cu ambulanța SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare pentru continuarea investigațiilor medicale.