FOTO. Mașină făcută scrum în județul Satu Mare. S-a aprins în condiții misterioase în garajul vilei
Biroul de presă al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare, prin sublocotenent Alexandra Pop, informează că luni, 26 februarie a.c, în jurul orei 22.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare a fost solicitat să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism parcat în curtea unei case de locuit din localitatea Oar.
Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizați nouă pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare. Existând pericolul de propagare la gospodăria aflată în imediata apropiere a fost solicitat și sprijinul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Vetiș.
La sosirea forțelor profesioniste, incendiul se manifesta violent și generalizat la întreg autoturismul și la acoperișul anexei unde era parcat.
Pompierii au intervenit prompt, reușind localizarea, limitarea și lichidarea incendiului înaintea extinderii acestuia la vecinătăţi.