FOTO. Mașină din Satu Mare, implicată într-un carambol pe autostradă. Trei persoane au fost rănite
Cinci mașini au fost implicate într-un accident rutier, în această seară, la ieșire din Arad spre Timișoara, pe podul ce duce spre autostrada A1, precizează cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad. Potrivit imaginilor de la fața locului, unul dintre autoturismele implicate este înmatriculat în Satu Mare. La fața locului a fost trimis un echipajul SMURD din cadrul Punctului de lucru Vinga.
De asemenea, la locul accidentului au fost trimise și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad. Trei persoane implicate în evenimentul rutier primesc îngrijiri medicale.
„Echipajul medical SMURD din cadrul Punctului de lucru Vinga intervine în aceste momente pentru acordarea primului ajutor medical, în urma unui accident rutier în care au fost implicate cinci autoturisme, produs la ieșirea din municipiul Arad, spre Timișoara. La locul evenimentului au fost alocate și două ambulanțe SAJ. În urma accidentului au rezultat trei victime conștiente, cooperante, neîncarcerate. În aceste momente, victimelor li se acordă îngrijiri medicale. Intervenția este în dinamică”, a transmis ISU Arad.
Potrivit presei locale, trei persoane au fost transportat le spital în urma evaluărilor de la fața locului.