FOTO. Magazin Penny din Satu Mare, închis de Protecția Consumatorilor
Magazin Penny din Satu Mare închis temporar de Protecția Consumatorilor. Clienții magazinului care în această dimineață au vrut să își facă cumpărăturile la unitatea de pe strada Lucian Blaga s-au trezit cu ușile închise. Pe ușă un mesaj de la ANPC, semn că oprirea activității a venit ca urmare a controalelor efectuate de cei de la Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Satu Mare.
Magazinul Penny din municipiul Satu Mare, de pe strada Lucian Blaga, a fost închis temporar de cei de la Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor. Clienții magazinului s-au trezit cu ușile închise marți dimineața. Potrivit informațiilor PresaSM, marți dimineața, la ora redactării acestei știri, comisarii OPC încă erau în interiorul magazinului.
PresaSM a încercat să obțină un punct de vedere de la Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Satu Mare cu privire la motivele care au dus la închiderea temporară a unității Penny de pe strada Lucian Blaga. Informații cu privire la neregulile constatate vor fi furnizate după finalizarea operațiunilor de verificare.
Penny mai deține două magazine în municipiul Satu Mare, unul pe bulevardul Cloșca și un altul pe Drumul Botizului. La ora redactării acestei știri, ambele magazine erau deschise. Potrivit informațiilor PresaSM, urmează controale și la aceste două magazine în cadrul unei acțiuni care are loc la nivel național.
Nu este pentru prima dată când lanțul Penny este verificat de cei de la Protecția Consumatorilor. Cel mai probabil, la fel ca anul trecut, vorbim de o acțiune care are loc la nivel național. Atunci, în 2022, 256 de magazine, aparținând lanțului Penny, dintre cele 306 pe care compania Rewe România SA le administrează în țara noastră au fost verificate de cei de la ANPC. Pentru neregulile constatate, comisarii au aplicat următoarele sancțiuni: 333 amenzi contravenționale, în valoare totală de 3,5 milioane de lei, la nivel național; 110 avertismente; oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valoare de peste 100.000 lei; oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru 29 de unități; închiderea unității pentru o perioadă de până la 6 luni, pentru 6 magazine, din județele Bacău (4 unități), Prahova (o unitate), Giurgiu (o unitate).
Vă reamintim, la Satu Mare, în cursul săptămânii trecute, cei de la Protecția Consumatorului au făcut verificări la magazinele din lanțul Lidl. În urma controalelor au fost aplicate 14 amenzi contravenționale în valoare de 121.000 lei șidouă avertismente. În plus, la începutul lunii, comisarii au verificat magazinele Kaufland Satu Mare, iar o unitate de grill a fost închisă timp de o zi până la remedierea deficiențelor.