Lia, cățelușa mutilată de petardă, va fi adoptată. Reprezentanții Free Life au anunțat încă de săptămâna trecută că Lia își caută o familie iubitoare.
Lia, cățelușa care a fost mutilată după ce o petardă i-a explodat în față, va fi adoptată, a precizat pentru revista Click, reprezentanul Free Life, Carmen Frățilă. Aceasta a mai spus și că au sosit inclusiv cereri din București pentru adopție, dar au decis ca Lia să fie adoptată de către o familie din Satu Mare, pentru ca ea să fie ținută sub observație.
Cei de la Free Life au și postat un filmuleț cu Lia, în care se vede că patrupedul a reușit să se recupereze după incident.
Lia are în jur de șase ani și-a petrecut viața pe stradă.
Poliția nu a mai făcut precizări cu privire la incident. Într-o primă intervenție, autoritățile au spus că cel mai probabil, vinovați de incidentul care a dus la mutilarea cățelului și care i-a pus viața în pericol, au fost niște copii. În zonă nu există camere de luat vederi și nu au fost identificați eventuali martori la incident.
După mediatizarea cazului, mai multe ONG-uri au solicitat legi mai dure pentru pedepsirea celor care comit abuzuri împotriva animalelor. S-au solicitat inclusiv intervenții mai prompte ale autorităților atunci când se confruntă cu astfel de cazuri.
În paralel, au fost inițiate mai multe petiții pentru interzicerea articolelor pirotehnice. Cetățenii au argumentat readucând în discuție și cazurile de copii mutilați după utilizarea petardelor și artificiilor.