FOTO. La un pas să moară lângă Urgențe, fiindcă era îmbrăcat modest
Un bărbat a fost la un pas să moară chiar lângă Unitatea de Primire Urgențe. Se pare că acesta a suferit un atac cerebral, însă nimeni nu a intervenit fiindcă era îmbrăcat modest. Totul s-a întâmplat astăzi, în Cartierul Micro 15.
Noroc cu niște tineri, care au intervenit într-un final și au sunat la 112. În tot acest timp, oamenii treceau nepăsători pe lângă victimă. Când au văzut că nu mișcă, tinerii care au sunat la 112 nu au mai așteptat sosirea unui echipaj medical de prim-ajutor și s-au dus în fața Unității de Primire Urgențe, unde au cerut sprijinul unui echipaj SMURD.
Aceștia nu au mai stat pe gânduri și au intervenit imediat, salvându-l pe bărbat.
”Omul avea sânge în ochi, cu siguranță nu era o persoană beată sau un om al străzii. Cei de la SMURD au venit cu noi rapid și i-au oferit primul ajutor. Din ce frânturi am prins din discuția lor se pare că acesta ar fi suferit un accident cardiovascular. Omul chiar nu se putea mișcă de jos”, susține salvatorul pentru obiectiv-sm.ro