FOTO. Judecătorul sătmărean Varga Attila, de la CCR, dus în stare gravă la spital
Judecătorul Varga Attila de la Curtea Constituţională a României a fost internat, miercuri, în stare gravă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, au precizat surse. Attila Varga a fost numit, la propunerea UDMR, judecător al CCR de către Camera Deputaţilor, în 2016, pentru un mandat de 9 ani. Attila Varga s-a născut în orașul Satu Mare și este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1986), doctor în științe juridice, specialitatea Drept constituțional (2006).
Varga Attila a fost deputat UDMR în perioada 1992 – 2012. UDMR l-a susținut pentru funcția de judecător și ca urmare a faptului că este doctor în drept. Curtea Constituţională a trimis o scrisoare Senatului în a doua jumătate a lunii aprilie 2016 prin care solicita declanşarea procedurii de numire a unui nou judecător, având în vedere că mandatul lui Valentin Zoltan Puskas a expirat. Așa a ajuns judecător la CCR sătmăreanul Varga Attila.
Attila Varga s-a născut la 21 aprilie 1963, la Satu-Mare. În 1996 a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj. Este doctor în drept din 2006 al Universității din București, specializarea drept constituțional, cu teza ”Constituționalitatea procesului legislativ”.
Ca și o recunoaștere al meritelor sale, a fost decorat cu Ordinul Național Pentru Merit în grad de cavaler în cursul anului 2012.
Știre în curs de actualizare…