FOTO. Invitație la acțiune de ecologizare a Pădurii Noroieni. Haideți să ne mobilizăm!
”Nu e gunoiul meu, dar e planeta mea” – reprezintă un proiect al unui
grup de acțiune civică din municipiul Satu Mare – coordonat de către
Mihai Marcocean și dr. Călin Culcean – prin care se propune mobilizarea
comunității sătmărene pentru conștientizarea importanței protejării
naturii.
O primă acțiune a fost demarată în data de 10 octombrie, în pădurea din
zona Medișa – comuna Viile Satu Mare, și care a constituit un succes, cu
o participare a tuturor grupelor de vârstă, de la părinți până la copii.
O nouă acțiune se va organiza – în colaborare cu Primăria Micula – în zona
pădurii Noroieni. Aceasta este programată sâmbătă, 24 octombrie 2020, de
la ora 10.00.
Voluntarii care vor să se înscrie la următoarele acțiuni sunt rugați să
apeleze numărul de telefon – 0752841549 – Mihai Marcocean.
Toți participanții vor primi mănuși de protecție, măști chirurgicale,
saci menajeri și unelte de ridicare a deșeurilor.
”Programul – Nu e gunoiul meu, dar e planeta mea – continuă sâmbătă, 24 octombrie 2020, în pădurea din zona Noroieni. Cu pași mărunți, încărcați cu energie pozitivă, înarmați cu mănuși și saci menajeri, ne punem pe treabă! Vă așteptăm alături de noi!” – Mihai Marcocean, activist civic.
”Astfel de acțiuni vor fi organizate periodic, pentru a se da un semnal
clar: nu este gunoiul nostru, dar este județul nostru, este planeta
noastră! Natura nu are granițe și nici culoare politică. Haideți să
dăruim demnitatea naturii ce ne ține în viață!” – dr. Călin Culcean,
activist civic.
CINE SUNTEM. Proiectul ”Nu e gunoiul meu, dar este județul nostru” este
demarat de către Mihai Marcocean și dr. Călin Culcean, doi sătmăreni
care au pus bazele Partidului Verde la Satu Mare.
CE VREM. Prin acest proiect, inițiatorii își propun să facă un alt gen
de politică, bazată pe implicarea activă a populației, indiferent de
vârstă. Noi facem politica naturii, noi credem în capacitatea oamenilor
de a deveni mai buni, mai conștienți de importanța protecției mediului.
SURSA: Comunicat de presă Partidul Verde