Cu siguranță, pe unde a trecut îndrăgitul artist Petrică Mureşan, a fost mai bine. De data aceasta, după un spectacol de succes, a dăruit din suma obținută din vânzarea biletelor un număr de 30 de perechi de încălțăminte de iarnă beneficiarilor Adăpostului de noapte.
”Îi mulțumim pentru că ne este alături în frumoasa călătorie a dăruirii și schimbării de destine!”, spun cei de la Direcția de Asistență Socială Satu Mare.
Petrică Mureșan s-a născut în străvechea așezare Medieșu Aurit, iar în prezent este stabilit în municipiul Satu Mare. În anul 2000 a devenit membru al ansamblului folcloric ”Cununița” din Satu Mare, cu care a colaborat timp de 7 ani.
A absolvit Facultatea de Muzică, secțiunea canto în cadrul Universității de Arte ”Vatra” din Baia Mare. Este un familist convins și se bucură de familia frumoasă pe care o are.
O actiune foarte buna!
View Comment