FOTO. Incident tragic pe o stradă din municipiul Satu Mare. Un biciclist a decedat
Un incident tragic a avut loc miercuri după-masa pe strada Toamnei din municipiul Satu Mare. Un bărbat de 74 de ani a murit după ce i s-a făcut rău pe bicicletă.
Sătmăreanul de 74 de ani a căzut ca secerat după ce s-a dat jos de pe bicicletă. Totul s-a întâmplat în după-masa zilei de miercuri, pe strada Toamnei, aproape de locuințele sociale din zonă.
Din păcate pentru bărbatul în vârstă de 74 de ani, echipajele SMURD ajunse la locul incidentului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, în ciuda manevrelor de resuscitare, și a fost pronunțat decesul. La fața locului a ajuns și un echipaj de poliție
Potrivit informațiilor PresaSM, sătmăreanul era cunoscut cu probleme de sănătate, iar decesul nu este tratat ca fiind unul suspect.