FOTO. Incendiu uriaș în județ! Zeci de ha de grâu distruse, mașină de Pompieri avariată
Incendiu uriaș în județul Satu Mare. Conform informațiilor PresaSM, totul s-a întâmplat vineri seara, în extravilanul localității Tătărești. Autoritățile au ținut totul sub tăcere din motive greu de înțeles.
În condiții încă neclare, s-a aprins un lan de grâu. S-a intervenit și cu tractoare cu pluguri, alături de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, pompierii voluntari din Viile Satu Mare și Păulești, dar din păcate vântul a întreținut focul și au ars complet 35 de hectare de grâu!
Mai mult, autospeciala de pompieri a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Viile Satu Mare a fost avariată în urma contactului cu flăcările.
Polițiștii au deschis o anchetă penală, existând suspiciuni că la mijloc ar putea fi o mână criminală. Conform informațiilor PresaSM, valoarea pagubei ar fi de circa 85.000 de euro, care nu este acoperită de asigurarea proprietarului.
După incendiu s-a văzut dimensiunea pagubelor.