FOTO. Incendiu la un cunoscut magazin din centrul municipiului Satu Mare
Incendiu în centrul vechi al municipiului Satu Mare, la magazinul Target. La fața locului deplasează două echipaje de stingere cu apă și spumă din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență.
Potrivit primelor informații, din fericire nu sunt victime. Pompierii au dificultăți reale sa intervină din cauza spațiului redus și a mașinilor parcate aiurea.
Din câte se pare, cauza ar fi suprasolicitarea instalației electrice. Astfel, s-ar fi produs un scurtcircuit la nivelul tavanului fals. Din fericire, situația este sub control, iar pagubele sunt reduse.
Ce spun POMPIERII: „Pompierii militari ai Detașamentului Satu Mare au intervenit în jurul orei 18.00, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în interiorul unui magazin universal situat în P.ta Libertății, municipiul Satu Mare.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la nivelul tavanului respectiv la tubulatura cablurilor electrice.
Pompierii au intervenit pentru limitarea, localizarea și lichidarea incendiului, concomitent cu delimitarea propagării acestuia la întreg magazinul.
În urma incendiului a fost afectată parțial instalaţia electrică și aparatul de climatizare, fiind salvată marfa depozitată în interiorul magazinului.
Nu au fost înregistrate victime. Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost scurtcircuit electric la un conductor cu contacte imperfecte”.