FOTO. Incendiu la o hală de producție, cu materiale combustibile. Mobilizare a pompierilor sătmăreni (exercițiu)
Pompierii sătmăreni au fost angrenați astăzi, într-o situație tactică de amploare, pentru antrenarea structurilor de intervenție și conducere, la operatorul economic Alu Menziken, în comuna Medieșu Aurit. Situația tactică a constat într-un incendiu la o hală din incinta obiectivului, care se manifesta prin arderea unor materiale combustibile.
Totodată s-a simulat evacuarea și triajul a 14 persoane care se regăseau în interiorul obiectivului. Acestea se aflau în incapacitatea de autoevacuare datorită fumului dens prezent și a rănilor rezultate în urma flăcarilor.
Obiectivele exercițiului au urmărit perfecționarea deprinderilor personalului implicat, îmbunătățirea cooperării interinstituționale și gestionarea eficientă a unei posibile situații de urgență asemânătoare.
Astfel, în urma apelului primit la ora 11:00, dispeceratul Inspectoratului a dislocat la fața locului 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de lucru la înălțime, două ambulanțe SMURD (una de terapie intensivă mobilă și cea de-a doua cu echipaj de prim-ajutor) și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.
S-a activat planul rosu de intervenție, aftfel, forțele au fost suplimentate de la Detașamentul de Pompieri Satu Mare cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un camion ACI cu remorcă PMA (punct medical avansat) un ATPVM (autospecială de transport victime multiple)și 4 autospeciale de primă intervenție și comanda, iar de la Secția de Pompieri Negrești-Oas o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă.
La exercițiu a fost prezent prefectul județului Satu Mare domnul Radu Roca în calitatea sa de președinte al CJSU. Din cadrul inspectoratului au participat 8 ofiteri, 31 de subofiteri și un maistru militar. Au participat la exercițiu și pompierii voluntari din Medieșu Aurit, echipaje IPJ și IJJ Satu Mare.