FOTO. Incendiu la o casă din județul Satu Mare. Acoperișul, cuprins de flăcări. O altă casă și anexele, salvate de pompieri
Astăzi, 30.09.2023, în jurul orei 18.00 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someș” al judeţului Satu Mare, a fost solicitat să intervină pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Valea Morii, Tășnad.
La locul evenimentului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Punctului de Lucru Tășnad și două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta prin ardere generalizată.
Pentru localizarea și lichidarea incendiului, care se manifesta la nivelul întregului acoperiș al locuinței, pompierii militari au realizat dispozitive de stingere atât în exteriorul, cât și în interiorul locuinței, acționând totodată pentru protecția altor două anexe gospodărești și o casă de locuit, aflate la circa 5 metri de locuința afectată de flăcări.
În urma incendiului, a ars o suprafață de aproximativ 250 m², din acoperișul casei de locuit.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost coșul de fum neprotejat termic.
Din fericire nu au existat persoane rănite.
Pentru a preveni producerea unor eventuale incendii la coșurile de evacuare a fumului pompierii vă recomandă următoarele măsuri de prevenire:
• Coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), de persoane specializate şi autorizate;
• În podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea intra scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile;
• Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 centimetri; în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
• La trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel putin 10 centimetri între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului;
• Nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc.
• Gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);
• Se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile.