FOTO. În țara pensiilor speciale, o sătmăreancă imobilizată la pat are 80 lei pensie de handicap
Într-o țară în care indivizi apți de muncă se pensionează în floarea vârstei la 45 de ani, beneficiind de pensii foarte mari, există și o altă extremă, cea a sărăciei lucii la care își condamnă acest stat cetățenii aflați în nevoie. Este și cazul unei femei, în vârstă de 75 de ani, din Potău, județul Satu Mare, care este imobilizată la pat de mai multe luni și care ar muri dacă nu ar avea trei copii responsabili.
Conform informațiilor PresaSM, cei trei copii au suportat tot ce înseamnă cheltuieli până în prezent. Și asta fiindcă statul eșuat – prin Direcția Generală de Asistență Socială Satu Mare – îi acordă lunar o pensie de handicap în cuantum de 80 de lei, bani din care femeia ar trebui să trăiască o lună!
Și asta în condițiile în care doar scutecele costă 300 de lei, medicamentele se ridică la 400 de lei – căci nu toate sunt gratuite sau compensate, etc. Norocul femeii este că are trei copii responsabili, care s-au sacrificat și stau cu schimbul cu pacienta imobilizată la pat, supraponderală și cu demență.
Este indiscutabil că dacă am fi vorbit despre o pacientă fără copii implicați, în mod cert ar fi fost condamnată la o moarte sigură!
”Am vrut să împărtășesc această minunată decizie de handicap. Când unele persoane bune de muncă au pensie de handicap și însoțitor, iar mama mea este imobilizată la pat de mai multe luni. Mulțumim Guvernului României. Să le fie rușine acestor politicieni care ne conduc țara”, a spus fiul femeii, pentru PresaSM.
poate să meargă acolo să revendice drepturile
View Comment