FOTO. Impact puternic între două mașini, pe străzile Sătmarului
Accident rutier la intersecția străzilor Grigore Ureche și Luceafărul, în municipiul Satu Mare. Potrivit informațiilor PresaSM, accidentul s-a petrecut pe fondul neacordării de prioritate.
O femeie în vârstă de circa 35 de ani, care conducea un autoturism marca Renault pe strada cu prioritate, a intrat în intersecție și a intrat în coliziune cu un autoturism marca Nissan, condus de către un bărbat în vârstă de circa 45 de ani, care venea de pe strada Luceafărul.
Potrivit informațiilor PresaSM, accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate de către șoferul autoturismului Nissan.
La fața locului a fost solicitat și un echipaj medical.
Șoferița a precizat că în urma accidentului a suferit răni ușoare la nivelul feței, dar a refuzat transportul la unitatea medicală. Astfel, accidentul a fost înregistrat drept unul soldat doar cu pagube materiale.