FOTO. Imagini dramatice în parcul Cubic. Sătmăreancă în stop cardio-respirator, salvată de paramedici
Imagini dramatice surprinse astăzi, în jurul orei 16.00, în parcul de pe fostul lac Cubic, în Cartierul Solidarității din municipiul Satu Mare.
Conform primelor informații, o femeie, în vârstă de circa 70 de ani, a făcut un stop cardio-respirator pe stradă, pe aleile parcului și a căzut la pământ, inconștientă.
Martorii au sunat imediat la Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj de prim-ajutor, care a început manevrele de resuscitare.
Paramedicii au solicitat un alt echipaj în sprijin, coordonat de către un medic, care a preluat intervenția și manevrele de salvare a pacientei.
După câteva minute de eforturi susținute, se pare că victima ar fi fost resuscitată cu succes și transportată la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare în vederea efectuării de investigații medicale.