FOTO. Groapa de coșmar din județul Satu Mare. Face zilnic ”victime”. Cum se pot recupera daunele
O groapă face victime pe bandă rulantă pe Drumului Județean 193, la intrare în Apateu dinspre Petin, în județul Satu Mare. Zilnic în zonă se produc incidente, iar șoferii se aleg cu avarii, fiind nevoiți să își schimbe cel puțin o roată. Martori sunt sătmărenii care stau în zonă și care s-au obișnuit deja cu gândul că trebuie să le sară păgubiților în ajutor. Cert este că păgubiții pot să își recupereze daunele, dar de cele mai multe ori renunță din cauza birocrației.
Conform legislației din România, orice posesor de asigurare RCA sau CASCO poate obţine despăgubiri pentru a-şi repara autoturismul avariat în gropile din carosabil. Condiția este să rulați cu viteză constantă, în limite legale. De asemenea, trebuie să fie o legătură rezonabilă de cauzalitate între starea drumului şi distrugerea maşinii.
Așadar, persoanele fizice care au asigurări RCA sau Casco pot obţine despăgubiri direct de la firmele de asigurare, urmând ca apoi acestea să-şi recupereze banii de la administratorii drumului. În cazul de față de la Consiliul Județean Satu Mare. În cazul în care aţi avariat maşina într-o groapă, trebuie să sesizaţi asiguratorul şi poliţia, să fotografiaţi maşina şi zona unde s-a produs incidentul şi să luaţi date de la eventualii martori care au văzut incidentul. Apoi, inspectorul de daune se va deplasa la faţa locului împreună cu dumneavoastră pentru a constata ce s-a întâmplat şi va completa dosarul de daune, urmând ca victim să primească despăgubirea de la asigurător. Apoi firma se va întoarce împotriva autorităţii publice vinovate de starea drumului, informează adevarul.ro
Sunt convins ca acest drum judetean a imbogatit o gramada de corupti la cat de multe ori a fost peticit si repeticit in ultimii 30 de ani ! Maramuresenii au reusit sa reabiliteze aproape jumatate din acest drum,adica partea lor pana la Ardusat insa cei de la consiliul judetean se pare ca nu vor,tocmai pentru a-l petici in fiecare an,lucru ce genereaza noi si noi alocari de fonduri,de unde probabil isi trag „zeciuiala” ??!! Deputatul Cozma e „de pe traseu” cum s-ar zice,dar numai gura e de el,apoi a fost si cel mai „ocos” deputat,cel de Bicau, care la fel n-a facut nimic ca acest drum sa fie reabilitat.In fiecare an,probleme si iar probleme cu acest drum pe care bietii oameni isi rup masinile !!!
View Comment