FOTO. Grevă la Finanțe, în Satu Mare. Sistemul fiscal este BLOCAT
Grevă la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare. Concret, urmare faptului ca angajamentele ministrului Finantelor prin acordul încheiat cu organizatiile sindicale în data de 11 august 2023 nu au fost respectate, în toate județele din țară au fost declanșate proteste spontane. Astfel, începand cu ora 8,30, sistemul fiscal românesc nu este funcțional, solicitarea principală fiind respectarea angajamentelor asumate de ministrul Finantelor,
Redăm mai jos comunicatul sindicaliștilor de la Sed Lex:
– LA MUNCA EGALA, SALARIU EGAL – prin egalizarea salariilor pe functii similare
– Introducerea in legii salarizarii a familiei ocupationale finante
– Elaborarea statutului finantistului
Actiunile de protest spontane declansate la nivel national se pot intinde pe o perioada nedeterminata, degenerand si in actiuni de strada deoarece nemultumirea colegilor din sistemul fiscal este mult mai profunda si se refera la:
– Lipsa unui sistem informatic integrat
– Lipsa acuta de personal (de ex. la controlul bancilor au mai ramas 2 colegi si ar fi fost nevoie de 17) din cauza faptului ca nu s-au mai facut angajari de o lunga perioada
– Lipsa spatiilor adecvate desfasurarii activitatii
– Lipsa de protectie juridica a salariatilor, acestia fiind lasati sa se apere singuri in fata instantei, multinationalelor, firmelor puternice care isi maximizeaza profitul (adica nu inregistreaza profit si nu platesc impozit la stat) si au resursele financiare necesare sa ne actioneze in judecata avand ca scop principal intimidarea noastra.
Și, nu în ultimul rând, nemulțumirea este determinată de lașitatea celor care au condus vremelnic finantele publice și și-au criticat proprii angajați, știind foarte bine care sunt condițiile în care își desfășoară activitatea, fără a le lua apărarea în fața opiniei publice.
Grevă? La ce? La tăiat de frunze la cuțu? Marș la recuperat de creanțe!
View Comment