Greva de la Transurban s-a terminat astăzi, în jurul orei 10.00, sindicaliștii ajungând la o înțelegere cu cei din conducerea Primăriei Satu Mare și Transurban. Angajații au primit mărirea de salariu solicitată, astfel încât activitatea a reintrat în normal.
Negocierile au fost purtate chiar de către primarul Kereskenyi Gabor. După ce ambele părți au ajuns la un acord, muncitorii au mai avut o cerință: să primească garanții că nu vor fi dați în judecată pentru greva făcută fără respectarea legislației în vigoare.
”Primarul Kereskényi Gábor i-a convins pe șoferii de la Transurban să renunțe la protest, după ce a mediat conflictul dintre conducerea societății și angajați. Primarul i-a pus la masa dialogului pe cei din conducerea societății și pe angajați, iar după 3 ore de discuții greva s-a încheiat. Angajații au acceptat oferta Primăriei”, este anunțul făcut de Primăria Satu Mare.
Reamintim faptul că greva la Transurban a continuat și în această dimineață, după ce luni au avut loc negocieri între sindicaliști, conducerea societății și primarul municipiului Satu Mare.
„Stimați călători, azi 24.09.2019 între orele 05.00-07.00 majoritatea liniilor de transport ale Transurban S. A. Satu Mare nu vor circula din cauza grevei conducătorilor auto. Ne cerem scuze pentru inconveniente.”, a fost anunțul companiei de transport în comun.
Luni, în urma unei greve spontane, conducerea Transurban împreună cu primarul municipiului au participat le negocieri cu sindicaliștii. Oferta autorităților a fost o creștere a salariilor cu 300 de lei. Întrebați dacă șoferii se vor întoarce pe traseu, sindicaliștii nu au putut preciza dacă greva va continua sau nu și pe parcursul zilelor următoare.
Autoritățile au precizat că oferta financiară făcută este în limita posibilităților administrației locale.